Login

Vitamin E Complex
Influenţa vitaminei E asupra diverselor sisteme din corpul uman este cunoscută deja de sute de ani. Recent a fost demonstrat fără dubii că pielea are nevoie de cantităţi relativ mari
de vitamina E, atât prin aplicare externă, cât şi prin nutriţia zilnică, datorită importanţei ei ca materie protectoare împotriva radiaţiilor solare. Studii ştiinţifice recente au demonstrat
că în dermatologie Vitamina E este mai eficientă când se aplică direct pe piele decât atunci când se foloseşte ca un supliment oral.

Vitamina E este un antioxidant care protejează celulele contra oxidării (rezultat al radiaţiei sau poluării), încetinind procesul de îmbătrânire rapidă. Cercetătorii laboratoarelor GIGI Cosmetics au reuşit să introducă vitamina E în conductori microscopici şi astfel să îi prezerve toate calităţile şi să o facă să acţioneze în straturile adânci ale pielii.

Alte avantaje ale vitaminei E constau în capacitatea ei de a acţiona ca ingredient hidratant eficient prin mărirea puterii de legătură dintre apa şi stratul superior al pielii. Astfel se reduce adâncimea ridurilor, iar fibrele elastice sunt protejate contra slăbirii.